Soluţii dedicate
Calculatoare mai puternice. Capacitate de stocare tot mai mare. Monitoare mai bune şi mai performante. Poate chiar şi 3D într-o bună zi pe biroul tău de la serviciu. Tehnologia avansează în paşi de uriaş. Însă cu ce te pot ajuta acestea în business-ul tău dacă nu ai aplicaţiile software care să le folosească la maxim potenţialul?
Există aplicaţii care îţi vin deja instalate şi gata să pornească atunci când deschizi computerul pentru prima dată. Sunt mii şi mii de alte aplicaţii pe care le poţi cumpără mai ieftin sau mai scump. Însă de multe ori, nici unul din aceste programe nu se mulează perfect pe activitatea ta.
Poţi investii mii, zeci sau sute de mii de euro pentru programe cumpărate de pe piaţă şi totuşi este posibil ca aceastea să nu fie capabile să se adapteze busines-ului tău. Ce soluţii ai? Dezvoltarea de APLICAŢII DEDICATE.
Când spui software, spui programare, calculatoare, programatori. Însă nu este suficient. Pentru a scrie luniile de cod este nevoie de o înţelegere a business-ului, a modului de interacţiune a departamentelor, a oamenilor, este nevoie să structurezi în primul rând informaţia şi abia apoi să o transferi într-un program care să ruleze pe unul, 10 sau mii de calculatoare simultan. Ai nevoie de cunoştinţe de networking, de cunoştinţe de gestiune de baze de date.
De aceea, echipa noastră nu este formată doar din programatori ci şi din oameni cu experienţă în domeniul bazelor de date, oameni cu solide cunoştinţe economice şi oameni de proiectare software.
Înainte de a vă gandi să cumpăraţi un program software de pe piaţă, construit pentru a răspunde unor probleme generale, gandiţi-vă dacă nu v-ar ajuta mai bine un software dedicat care să se muleze perfect pe cerinţele echipei dumneavoastre.
Dacă nu sunteţi hotărât, întrebaţi-ne pe noi şi putem începe printr-o simplă evaluare care să vă ajute în a lua decizia corectă!

